Ma uit indiferenta la cartile pe care le tin in mana.
Imi ridic privirea si ma uit la T care rade cu gura pana la urechi.Mai fals de atat nu cred ca poate parea, atat T. cat si rasul.Nu-l cunosc de foarte mult timp insa macar atat am remarcat: atunci cand rade, indiferent de cat de bine crede ca poate ascunde ceva, intr-un final imi dau seama cat de fals poate fi.Iar cel mai important, e mai urat ca oricand atunci cand rade.
Langa T. sta A. care, dupa parerea mea, si a oricui o cunoaste cat de cat, nu ar trebui sa se puna niciodata in situatia de a juca un rol, de a minti sau de a incerca sa lase o impresie diferita de ceea ce simte.A. incearca din rasputeri sa-si ascunda expresia de "aoleu, ce ma fac?" razand isteric si gfara motiv din cand in cand, incercand apoi sa explice cat mai detaliat ca a uitat ca este randul ei, ca se gandea in alta parte, ca e doar un joc, ca nu ne grabim nicaieri, ca bla bla bla...
In timpul asta, S. imi da un ghiont si imi sopteste:
-Lasa visele, M, e randul tau, ridici miza sau...?
Ma intorc catre ea si ii vad ochii mari si plini de speranta cum ma fixeaza.E aproape convinsa ca aleg punctele de suspensie in locul ridicarii mizei, poate si din cauza ca mi-a zarit o carte, dar in principal deoarece nu ma crede in stare sa risc.Are gresita impresie ca daca ea n-ar face-o, nici eu nu o sa o fac.
Trag un fum din tigara, sorb o inghititura din pahar apoi ii soptesc aproape la fel de suav:
-Plusez cinci...sute (in timp ce ma gandesc de ce oare mi-a luat asa mult s-o spun, oricum o gandeam de cand ma uitam la T.)
Urmeaza I., care joaca doar din 2 motive: ne mai trebuia un om si, probabil cel mai important, pentru a-i face pe plac lui T. , avand astfel ocazia sa-l mai linguseasca putin cu intrebari legate de joc, fiindu-ne clar tuturor, totusi mai putin mie, ca T. este un "guru" al poker-ului, ea avand astfel satisfactia de moment ca el i-a vorbit macar 1 ora fara sa-i spuna ca e grasa din 10 in 10 minute.
Contrar asteptarilor tuturor, T. a iesit primul din joc.O surpriza mai mare pentru fanii prezenti nici ca se putea.Eu m-am multumit doar sa zambesc subtil, sincer, as fi vrut sa fiu eu cea care ii da lovitura finala.
L-a urmat I., nu datorita cartilor proaste ci mai mult ca un fel de sacrificare in numele idolului sau T. iesit din lupta, fara de care ea nu mai considera ca merita sa continue, pedepsindu-se astfel pentru faptul ca este grasa.De fapt, sunt convinsa ca I. avea foarte mari sanse sa castige daca nu ar fi fost legata inconstient de T.
S. a fost urmatoarea, cea care juca de dragul castigului, considerand aceasta iesire a ei din joc mana nevazuta a sortii, nemultimita totusi de cei doi jucatori ramasi in batalia finala, considerati nevrednici de o asemenea sansa, in special de mine.
Desi adversara oficiala este A., joc acum impotriva a toti 4.Nu am deranjeaza chiar deloc, din contra, imi place.Acum nu mai sunt toti preocupati de cum arata fetele lor ci doar de cartile pe care le tine A. in mana si de posibilitatile de a ma scoate din jocul transformat in lupta.
Incearca fiecare sa-mi citeasca ceva pe fata, insa se uita toti uimiti in aceeasi oglinda in care mai devreme vedeau ceea ce fiecare in parte incerca sa redea, insa devin usor crispati intrucat se vad tot pe ei, dar fara preocuparea de a reda ceva neadevarat.
Intr-un final A. realizeaza tristul sau fericitul final iar oglinda in care se priveau a inceput sa se transforme intr-un geam la inceput aburind, apoi din ce in ce mai clar prin care ma puteau vedea pe mine.
Am incheiat seara ciocnind un ultim pahar, apoi ne-am indreptat fiecare in coltul lui de lume in care fiecare putea sa fie el insusi, mai mult sau mai putin, voluntar sau mai putin voluntar.
