In ultimul timp incepusem sa cred ca ceea ce simt si gandesc nu poate fi descris in cuvintele existente in acest moment in limbajul celorlalti.Ma tot intrebam oare de ce ma simt cum ma simt:
Imi vine sa rostesc cuvinte inexistente atunci cand vreau sa descriu ceea ce gandesc sau simt.Ma simt intr-o continua asteptare a ceva ce nu poate fi descris in cuvinte, nu poate fi redat in culori sau sunete ,un ceva ce tind sa cred tot mai mult ca are inteles doar pentru mine si tocmai din acest motiv nu poate fi transpus in realitate.Simt ca tot ceea ce se intampla in jurul meu este doar un mod de a a-mi distrage atentia de la timpul care trece si duce inevitabil la acel ceva.Si nu pot sa-mi dau seama daca acel ceva este bun sau rau.
In fiecare zi ,orice as face, imi dau seama cat de mecanic fac acel lucru si ca de fapt in interiorul meu toate simturile mel percep cu totul altceva.Aud doar o muzica ciudata compusa nu din sunete, ci parca din fragmente de o liniste comfortabila. Si imi zboara prin fata ochilor imagini pe care nu le-am vazut niciodata, pe care nu pot sa le descriu dupa, dar care-mi par nu cunoscute, ci de-o normalitate anormala.Simt mirosul unui parfum care nu este nici al meu si nici al vreunei persoane cunoscute, un parfum cum nu am mai mirosit niciodata nicaieri...
Acum e doar o durere surda...un oftat adanc...si un regret imens ca te-am mintit si te-am facut sa crezi lucruri care nu exista, ca a fost mai presus de tot ce am trait odata langa tine, orgoliul meu prostesc...ca ai plecat poate fara sa stii adevarul pe care ti l-am ascuns pentru ca imi provoca mie prea multa durere.
E atat de greu sa accept ca nu voi mai avea niciodata ocazia sa ma uit in ochii tai si sa recunosc ce nici macar mie n-am avut curajul sa-mi recunosc.
Acum o săptămână
