Postludiu (sado masochist?)

V-am mai zis ca am o agenda rosie, nu?

"Simteam cum pur si simplu, din cauza ca incercam din rasputeri sa nu plang, ochii ma ardeau de-a dreptul.
De obicei in astfel de situatii, FUG...mai ales cand sunt inconjurata de atatea persoane, care nu trebuie, si care nu vreau sa fie martore la slabiciunile mele.FUG singura, sau mai exact, impreuna cu nebuniile si durerile mele...fugim necontrolat si imaginar catre un loc sigur si singur.
De data asta m-am uitat la Veronica si pur si simplu am asteptat, intr-o tacere atat de "anormala" incat parea de-a dreptul normala, sa hotarasca singura ca e momentul sa ma duca acasa.Tot drumul n-am auzit nimic altceva in jur, desi vorbeam...probabil mecanic, decat singura intrebare care umbla nestingherita in mintea mea goala si cu un semn mare in mijloc: DE INCHIRIAT!
De ce?De ce toate persoanele, obiectele,intamplarile, sentimentele, ideile din jurul meu nu reusesc sa-mi lase decat senzatia de "gol prea plin"?Prea plin de nimicuri insipide, incolore, inodore....
Descui mecanic usa, ma avant in intunericul casei si ca de obicei apas intrerupatorul de langa baie, intru incaltata pana in dormitor, arunc geanta pe pat si ma descalt.Observ ce dezordine de nedescris am lasat in urma mea cand am plecat.Si, tipic mie, cand sunt intr-un impas "moralo-intelectualo-sentimentalo-samd", ma apuc sa fac curatenie, cu o frenezie iesita din comun.
Devin de-a dreptul tipicara, asez la dunga toate hainele (de fapt sunt singurele dati cand pot sa deschid usa de la sifonier fara sa cada hainele pe mine), toate obiectele trebuie sa fie intr-o ordine desavarsita.Probabil fac asta pentru a compensa lipsa de ordine din interiorul meu.O incercare disperata de a nu ma mai simti intr-un haos total.
Apoi ma debrac si imi las hainele aruncate in diverse colturi ale camerei, ca o razbunare parca a fiintei dezordonate si haotice din interiorul meu, supusa mai devreme unui ritual de" exorcizare".
Ma intind in pat si privesc tavanul alb.Intind mana dupa pachetul de tigari, trag cu sete dintr-o tigara si observ unghiile rosii de care eram atat de mandra ieri.Acum arata oribil.Aud telefonul sunand si e pentru prima oara cand nu ma ridic ca electrocutata sa vad cine e.Insista.Insist si eu in nepasarea mea.Iar insista.Il ridic, ma uit pe ecran: Veronica.Raspund:
-Da pisoaico!
-Ce faci pasa?
-Bine, acasa.Tu?
-Uite stau de vorba cu un prieten, aproape de casa...
-Bravo iubita!
-Esti trista?
-Un pic, dar ma fac eu mare.Incerc sa rad da nu-mi iese decat ceea ce banuiesc eu a fi o fata schimonosita.
-Lasa pisi ca maine iesim in oras.
N-are rost s-o refuz:
-Da iubita.
-Bine, te las?
-Te pup, noapte buna!
-Si eu!PA!