vineri, 13 aprilie 2012

And super girls don't cry!!!!

Super girls don't cry...ihm...siiiiigur ca da...de parca nu tot "girls" sunt, indiferent daca au acel "super" inainte sau nu."And she say...it's ok...I got lost...on the way"...da da da...povesti de adormit copiii...dupa cum se poate observa in urmatorul vers: "And she screams... in my face...tell me to leave...leave this place..." asa ca nimic nu ramane neplatit...chiar daca ai lanaga tine o "supergirl" care nu plange nicioadata.Mai bine ar plange...macar ai stii o treaba...
"And I'm a supergirl"!!!!!!
Poate ca ar trebui sa incetez naibii o data sa mai fiu super.Poate asa toate problemele s-ar reolva de la sine...desi...cred ca " a fost o vremea" ca sa zic asa, cand am incercat si asta...si tot degeaba....
Am obosit sa mai incerc...si cred ca este nu numai cazul meu...cu cat te stradueisti mai mult sa fii sau sa nu fi ceva...mai rau iese...
Din cauza ca toata lumea vrea sa fie ceva ce nu este, sau din contra, nu vrea sa fie ce este, ajungem in tot felul de sitatii care de care mai absurde.
Hai sa...hai sa...nu stiu....mi-am pierdut ideea...este tarziu...sau devreme, depinde din ce punct de vedere privesti ( ceea ce ma face sa cred ca am avut dreptate pana acum, privind varietatea).
Hai sa dormim totusi, indiferent daca este devereme sau tarziu, dupa cateva ore de somn, s-ar putea sa avem dreptate cu totii.
Noapte buna!

duminică, 19 decembrie 2010

"Managementul crizelor si conflictelor!"

Am un mini deja-vu!

Eu, o cafenea, o agenda transforamata in caiet intre timp, oameni vin si pleaca.Dar de data asta nu studiez tipologia personajelor prezente.

Incerc, repet, incerc sa fac o prezentare a celor 4 conflicte aramate arabo-israeliene.Si ma descurc destul de ok pentru o novice in domeniu, numai ca ma nelinisteste un gand: acela ca, la fel ca si anul trecut, stau singura intr-o cafenea in preajma sarbatorilor, iar pe langa mine trec ca niste furnicute zeci de persoane incarcate mai mult sau mai putin de cadouri.Si ma gandesc, mai in gluma, mai in serios: oare mi-am petrecut un an intreg intr-o cafenea studiind diverse comportamente, persoane, personaje, fara sa imi dau seama de asta?

Incerc, repet, incerc sa inlatur gandul asta enervant ce pare ca s-a instalat mult prea comod in sufrageria creierului meu si sa ma consolez cu gandul ca, macar de data asta, nu irosesc "cerneala" degeaba, conflictele arabo-israeliene avand totusi un rol important in relatiile internationale.

Tocmai am bagat in gura pixul imprumutat de la bar, deci nu cred ca ma descurc prea bine cu incercatul inalturarii de la puterea gandirii mele rationale a gandului inamic.Ma vad pusa intr-o situatie similara Israelului in 1967 in cadrul celui de-al 3-lea conflict armat survenit in urma gestionarii defectuoase a crizei progresive, situatie pe care a incercat s-o evite si in 1956, aceea de a fi obligat sa accepte prezenta militara egipteana in apropierea granitelor sale.

Criza, conflict, razboi.Progresiva, armat, absolut.Razboiul absolut impotriva gandurilor negre ar fi o ideel.Dar "o fantezie logica" citandu-l pe domnul...profesor care a reusit, chiar fara prea mare efort, sa ma faca sa pun mana pe un pix si sa insir pareri intr-un scop constructiv, nu numai...continui in acelasi ton constructiv...distructiv, nu este tocmai ideala.Deschid din nou ghilimelele pentru a continua citatul: "imposibil de realizat in realitate, nerestrans de forte inteligente [...]; scopul este invingerea completa a inamicului".

Cate alte situatii, in afara razboaielor si cea a gandurilor negre nedorite, pot fi definite, folosind definitii de genul celei de mai sus, inlcouind unele cuvinte, de genul inamicul, cu sinonime mai usor de digerat pentru cei mai sensibili?

Concluzia in cazul meu?Mai jos:

Cred ca ma aflu de un an intr-o criza progresiva care s-a derulat in stare latenta, evoluand gradual si care s-a declansat in acest punct clminant al procesului lent de acumulare si escaladare a tensiunii dintre cei doi advresari: eu si constiinta mea.Negestionarea acestei crize sau incercarile esuate sau neduse la indeplinire de a gestiona criza au dus inevitabil la un conflict intern de interese.Nu cred insa ca este prea tarziu pentru incheierea conflictului fara daune morale vizibile pentru niciuna dintre partile implicate, stiind cu siguranta ca exista dorinta vizibila din ambele parti de a se ajunge la un compromis.

Va voi anunta cand, in baza lepsei celor 40 de puncte, se va semna Pacea de la...eu as vrea sa se semneze la Paris.

Veronica, esti invitata mea sa preiei leapsa celor 40 de puncte.

Vreau...cu nu stiu cate semne de exclamare

Iar este sambata seara...oricum, la cate zile mi-am petrecut numai in casa in ultima perioada nici nu mai conteaza.
Am intrat asa intr-o doara pe blog...fara un motiv anume. Si cum butonam eu timida incercand sa descopar ce placeri nedescoperite imi mai poate oferi blogul, apas fara sa-mi dau seama pe "comentarii".
Le recitesc, mai rad un pic, mai rememorez cateva momente, cum ar fi Craciunul trecut petrecut tot pe blog... imi aduc aminte de blogul lui Cristi.Dau click pe blogul lui si incep sa recitesc cateva postari cand...surprizaaaaaa.Pe data de 21.10.2009 a avut o postare numita Vreau!!!!!!!! (http://swishervert.blogspot.com/2009/10/vreau.html).Postarea lui se termina asa:

"Fac din asta un fel de leapsa,o denumesc 'Vreau' si....ghiciti cine trebuia sa o continue????

Asadar 40 de vreau:

1.Il vreau pe Adi inapoi.
2.Vreau sa pot fi invizibila, dar nu tot timpul.
3.Vreau sa am nasul mic.
4.Vreau sa invat sa ma grabesc incet.
5.Vreau sa stiu.
6.Vreau sa inteleg.
7.Vreau sa nu ma mai doara.
8.Vreau sa imi placa fizica.
9.Vreau sa castig premiul Nobel.
10.Vreau sa nu mai fiu slaba (si... si...)
11.Vreau (pe aceasta cale) sa-mi cer iertare de la cei pe care i-am ranit vreodata, voluntar sau mai putin.
12.Vreau sa stiu ce-o sa mai scriu la urmatoarele 28 de puncte.
13.Vreau sa vad jumatatea plina a paharului.
14.Vreau sa cred.
16.Vreau sa nu existe 15.
17.Vreau piftie (iubesc piftia).
18.Vreau sa fie tot timpul cald, dar nu prea cald.
19.Vreau sa nu mai moara copii de foame.
20.Vreau sa cred ca pot schimba ceva.
21.Vreau sa vad Pamantul din spatiu intr-o zi.
22.Vreau sa mai pot spune "te iubesc".
23.Vreau sa vina ziua in care voi putea trece de pagina 15 din "Critica ratiunii pure".
24.Vreau sa nu uit.
25.Vreau ca pana la 10 ianuarie sa termin toate cele 10 manuale de citit, de 2 ori fiecare.
26.Vreau sa visez in continuare.
27.Vreau sa nu-mi fie frica.
28.Vreau sa nu ma repet.
29.Vreau sa numar toate stelele.
30.Vreau sa scriu o carte.
31.Vreau sa-l cunosc pe Henry Kissinger.
32.Vreau sa vreau mai mult de 40 de puncte.
33.Vreau sa stiu cum de am reusit sa ajung la 33.
34.Vreau sa ma duc la Fetesti.
35.Vreau sa nu mai vreau sa fie totul ca inainte.
36.Vreau sa pot spune multumesc.
37.Vreau sa fiu iubita.
38.Vreau sa stau pe marginea Marelui Canion, sa privesc cerul si sa nu ma simt mica.
39.Vreau sa spun ceva memorabil la punctul 40.
40.Vreau sa spun ca nu a fost asa de rau pe cat credeam ca o sa fie.
41.Il vreau pe Adi inapoi.

Noapte buna!

sâmbătă, 18 decembrie 2010

One way ticket (?)

Nu stiu daca exista dragoste, iubire sau cum ii mai place fiecaruia s-o numeasca.
Si daca exista nu stiu ce inseamna.Poate ca are un milion de sensuri, poate ca are cate un sens pentru fiecare, poate n-are niciun sens sau un sens unic.Te duci si nu te mai poti intoarce.
Nu te mai poti intoarce la ce erai sau nu erai, la ce aveai sau nu aveai fara sa te simti intr-un fel... altfel.

O data ce ai luat-o pe drumul cu sens unic, o data ce ai ajuns acolo unde placerea de a fi cu el/ ea este aproape dureroasa, aproape ca-ti ia suflarea de care de fapt nici n-ai avea nevoie daca ar fi acolo, o data ce ai ajuns in punctul in care nu-ti poti imagina o alta viata, o viata fara acea persoana, ce faci atunci cand nu mai este si realizezi ca nici nu realizai toate cele de mai sus?

Incerci sa treci de faza de negare a tot ceea ce putea foarte bine sa fie doar un vis, doar imaginatie, doar interpretare subiectiva a realitatii. Apoi treci de faza de negare a negarii, apoi de faza de negare a durerii, apoi de faza de negare a singuratatii evidente, singuratate prezenta inevitabil chiar daca teoretic incerci sa te inconjori de cat mai multa lume, iar cu cat mai mult incerci sa fugi in lume, cu atat mai singur incepi sa te simti.

Apoi in mod constint incerci sa-ti spui ca te-ai resemnat, ca te-ai ridicat de acolo de jos de unde ti se parea ca nu vei mai reusi niciodata sa revii deasupra coltului de lume disparut intr-un tsunami de evenimente.

Iti impui sa crezi ca va fi bine, poate chiar mai bine decat inainte.Poate inainte nici nu era atat de bine pe cat credeai.Poate nu erai la fel de puternic pe cat esti acum si nu puteai sa privesti obiectiv totul.Poate poate poate....si totusi de ce sa stai sa te gandesti la ceva ce stii ca nu va mai fii?Categoric esti mai puternic acum ca realizezi asta.Va fi bine, da!

Incepi incet sa-ti inventezi o alta realitate, poate la fel cum ai facut si mai inainte, de data asta langa alte persoane.Si de fiecare data dai gres, esec dupa esec, incepand sa te intrebi daca esti tu de vina.Apoi realizezi nu numai ca tu esti de vina ci si de ce esti tu de vina.Esti de vina pentru amagirea constanta ca altcineva va face toate acele lucruri pe care credeai ca le-ai uitat, ca le-ai dosit intr-un colt al mintii si ca nu vor mai iesi la iveala niciodata pentru ca, din nou, te-ai amagit ca nu vei mai avea nevoie de ele vreodata, pentru ca pe langa toata fericirea adusa, intr-un minut ti-au adus de mii de ori mai multa suferinta.
Asta era...abia acum realizezi: ALTCINEVA.Nu este acel CINEVA inspre care alergai inconstient desi iti spuneai ca de el fugi.Nu, nu!Este doar altcineva...

...un cineva incomplet.

Poate ar trebui doar sa astepti momentul in care vei realiza ca singura legatura dintre "un cineva incomplet" si "acel cineva" esti...tu.

Dar ce stiu eu...eu care am ramas pe undeva pe la o virgula la mijlocul textului.

luni, 6 decembrie 2010

Candva, undeva, de mult sau nu...

Ma uit indiferenta la cartile pe care le tin in mana.

Imi ridic privirea si ma uit la T care rade cu gura pana la urechi.Mai fals de atat nu cred ca poate parea, atat T. cat si rasul.Nu-l cunosc de foarte mult timp insa macar atat am remarcat: atunci cand rade, indiferent de cat de bine crede ca poate ascunde ceva, intr-un final imi dau seama cat de fals poate fi.Iar cel mai important, e mai urat ca oricand atunci cand rade.

Langa T. sta A. care, dupa parerea mea, si a oricui o cunoaste cat de cat, nu ar trebui sa se puna niciodata in situatia de a juca un rol, de a minti sau de a incerca sa lase o impresie diferita de ceea ce simte.A. incearca din rasputeri sa-si ascunda expresia de "aoleu, ce ma fac?" razand isteric si gfara motiv din cand in cand, incercand apoi sa explice cat mai detaliat ca a uitat ca este randul ei, ca se gandea in alta parte, ca e doar un joc, ca nu ne grabim nicaieri, ca bla bla bla...

In timpul asta, S. imi da un ghiont si imi sopteste:

-Lasa visele, M, e randul tau, ridici miza sau...?

Ma intorc catre ea si ii vad ochii mari si plini de speranta cum ma fixeaza.E aproape convinsa ca aleg punctele de suspensie in locul ridicarii mizei, poate si din cauza ca mi-a zarit o carte, dar in principal deoarece nu ma crede in stare sa risc.Are gresita impresie ca daca ea n-ar face-o, nici eu nu o sa o fac.

Trag un fum din tigara, sorb o inghititura din pahar apoi ii soptesc aproape la fel de suav:
-Plusez cinci...sute (in timp ce ma gandesc de ce oare mi-a luat asa mult s-o spun, oricum o gandeam de cand ma uitam la T.)

Urmeaza I., care joaca doar din 2 motive: ne mai trebuia un om si, probabil cel mai important, pentru a-i face pe plac lui T. , avand astfel ocazia sa-l mai linguseasca putin cu intrebari legate de joc, fiindu-ne clar tuturor, totusi mai putin mie, ca T. este un "guru" al poker-ului, ea avand astfel satisfactia de moment ca el i-a vorbit macar 1 ora fara sa-i spuna ca e grasa din 10 in 10 minute.

Contrar asteptarilor tuturor, T. a iesit primul din joc.O surpriza mai mare pentru fanii prezenti nici ca se putea.Eu m-am multumit doar sa zambesc subtil, sincer, as fi vrut sa fiu eu cea care ii da lovitura finala.

L-a urmat I., nu datorita cartilor proaste ci mai mult ca un fel de sacrificare in numele idolului sau T. iesit din lupta, fara de care ea nu mai considera ca merita sa continue, pedepsindu-se astfel pentru faptul ca este grasa.De fapt, sunt convinsa ca I. avea foarte mari sanse sa castige daca nu ar fi fost legata inconstient de T.

S. a fost urmatoarea, cea care juca de dragul castigului, considerand aceasta iesire a ei din joc mana nevazuta a sortii, nemultimita totusi de cei doi jucatori ramasi in batalia finala, considerati nevrednici de o asemenea sansa, in special de mine.

Desi adversara oficiala este A., joc acum impotriva a toti 4.Nu am deranjeaza chiar deloc, din contra, imi place.Acum nu mai sunt toti preocupati de cum arata fetele lor ci doar de cartile pe care le tine A. in mana si de posibilitatile de a ma scoate din jocul transformat in lupta.

Incearca fiecare sa-mi citeasca ceva pe fata, insa se uita toti uimiti in aceeasi oglinda in care mai devreme vedeau ceea ce fiecare in parte incerca sa redea, insa devin usor crispati intrucat se vad tot pe ei, dar fara preocuparea de a reda ceva neadevarat.

Intr-un final A. realizeaza tristul sau fericitul final iar oglinda in care se priveau a inceput sa se transforme intr-un geam la inceput aburind, apoi din ce in ce mai clar prin care ma puteau vedea pe mine.

Am incheiat seara ciocnind un ultim pahar, apoi ne-am indreptat fiecare in coltul lui de lume in care fiecare putea sa fie el insusi, mai mult sau mai putin, voluntar sau mai putin voluntar.

sâmbătă, 4 decembrie 2010

Probleme in paradis

Ana A: tu chiar n-o sa mai vb cu mine
Ana A: like niciodata nicioadata?
Ana A: :))
Ana A: un simplu da sau nu ar fi de ajuns
Ana A: ca sa nu te mai stresez ca idioata degeaba
Ana A: am crezut ca ai nevoie de timp sa-ti treaca
Ana A: dar vad ca nu in partea aia te indrepti
Ana A: ce sa fac?
Ana A: sa nu mai incerc?
Ana A: sau sa te stresez asa zilnic
Ana A: ?
Ana A: te-ai enerva daca te-as stresa zilnic?
Ana A: si daca te-ai enerva macar mi-ai raspunde?
Ana A: si mi-ai raspunde urat?
Ana A: dar macarr mi-ai raspunde
Ana A: si cat de urat mi-ai raspunde
Ana A: e ciudat asa sa vorbesc singura
Ana A: dar parca a inceput sa-mi placa
Ana A: si incerc sa-mi imaginez
Ana A: ce faci acum
Ana A: inchizi fereastra si ma injuri de fiecare data cand scriu ceva?
Ana A: sau ai lasat-o deschisa si nici nu te uiti ce scriu?
Ana A: sau citesti si razi?
ana A: din cate te cunosc as crede ca ultima varianta
Ana A: si daca razi cat te mai poti abtine pana sa-mi raspunzi?
Ana A: ce poza draguta ai!
Ana A: e noua?
Ana A: uite, vezi, tot gasesc subiecte, si a inceput sa nu ma deranjeze ca vb singura
Ana A: :))
Ana A: ma bucur ca petrecem "some quality time" impreuna intr-o dupa amaiaza de sambata
Ana A: ;)
Ana A: chiar daca tu nu-mi raspunzi
Ana A: dar, again, trec peste
Ana A: vroiam sa zic trecem
Ana A: dar am uitat ca tu nu raspunzi
Ana A: ai putea macar sa-mi spui daca sunt nebuna
Ana A: ca fac asta
Ana A: parca am fi intr-o comedie romantica proasta in care tocilara incearca sa-si exprime sentimentele...
Ana A: ca doar e indragostita de EL
Ana A: :))
Ana A: ....spunandu-i sincer toate gandurile ei de suferinta...
Ana A: chiar daca ii este rusine si roseste la fiecare fraza scrisa
Ana A: ))
Ana A: aberez rau deja
Ana A: ABSENTA TA IMI FACE RAU!!!!
Ana A: cat ma mai lasi?

I wanna be a bilionaire...so fucking baaaad...

Ana A: Alo!!!Stiam eu ca nu poti tine suparare pe mine prea mult timp, eram sigura ca o sa raspunzi intr-un final, ma tot intrebam cat te mai pot stresa pana vei da un semn.

V: :)))))))))))))))))Esti nebuna,trebuia sa te sun, numai la gandul ca nu stiu cat o s-o mai lungesti.

Ana A: Pai trebuia sa pun piciorul in prag, te-am tot sunat, n-ai raspuns, m-am gandit sa-ti las timp sa-ti treaca nervii, dar deja exagerai cu tacerea.ti-am dat mesaje, te-am luat la sentiment....nimic...NU MAI PUTEAM FARA TINE.

V: Daaaa, creedddd!Fata nu esti intreaga deloc.Ia zi, ce facem diseara, mergem la "gjgdgdgdg"?
Ana A: Mergem unde vrei tu fata acum ca m-ai iertat!Mi-a fost dor de tine!

luni, 21 iunie 2010

I'm still alive

....asta daca se mai indoia cineva.Problema este insa alta.Cheful de scris ma apuca mai rar in ultima perioada.

Si n-as fi intrat nici azi....oricum nu era intentia mea sa postez ceva atunci cand m-am logat.De fapt m-am logat si in momentul ala am realizat inca o data cat de cretina sunt.

Am realizat ca trebuie sa imi schimb parola de la blog, avand in vedere ca este id-ul de mess al unui alt cretin, dupa care o perioada de timp am alergat imaginar si inutil.

Si nu m-am putut abtine sa nu rememorez cateva dintre momentele fun de care am avut parte.Bine, sunt fun acum ca au trecut, banuiesc ca v-ati dat seama.

De la intalnirea noastra pur accidentala...la schimbul de mesaje ca nuca-n perete din partea mea, care tot incercam sa ma exprim cat mai elevat si inteligent posibil, desi as fi putut foarte bine sa-i spun doar ca vreau sa-l fut, ceea ce am realizat mult mai tarziu ca ar fi fost mult mai simplu.

De la prima noastra intalnire desfasurata intr-un cadru romantic dintr-un apartament din Drumul Taberei, la lumina lumanarilor la care mai tarziu in noapte ma tot gandeam, oripilata de gandul ca am putea lua foc, ganduri inevitabile atunci cand esti intr-o casa straiana pentru prima data iar cel de langa tine doarme de vreo 2 ore.La sarmalele servite la o masa mult prea joasa si cu sughituri din partea mea avand in vedere ca urasc sa mananc de fata cu cineva care-mi place.Si stiu ca poate el nu si-a dat seama ca sunt oripilata si ca incerc sa mananc cat mai putin si sa termin o data cu asta, dar la momenul respectiv nu puteam sa accept asta.

De la glumele lui ironice si cretine pe diferite teme dar in principal la adresa mea si a stangaciilor mele evidente sau pe care incercam sa le fac mai putin evidente, la glumele mele stangace la inceput dar in care imi place sa cred ca ma specializam cu timpul pentru a nu ramane mai prejos.
De la agonia in care ma aflam in zilele in care asteptam sa se intoarca din lungile sale calatorii sau la extazul (fals?)in care ma aflam de cand intram in scara blocului.

Pana si noptile petrecute la blonda in care radeam cu gura pana la urechi de toate replicile mele cretine , de toate actiunile mele pe dos, de toate ideile si sentimentele mele ascunse de el si care prindeau glas abia cand ma aflam in intimitate, departe de el sia proape de prietena mea.

E ciudat cum apoi pe nesimtite, toate frustaririle mele in legatura cu situatia au inceput sa dispara, si o data cu ele si interesul meu fata de el si fata de toate de mai sus.

Deci, draga domnule misterios, iti poti lua id-ul inapoi, nu-mi mai trebuie nici macar ca parola de blog :))))))

Of doamne, de unde am plecat si unde am ajuns!!!!

duminică, 3 ianuarie 2010

Duminica seara

E duminica seara si orasul este inca aglomerat.Prin vremea rece si umeda de afara se avanta si se agita zeci de persoane.
Ninge!
Ma aflu intr-o cafenea aglomerata din centrul Bucurestiului.O cafenea cu geamuri de sticla murdara, dar prin care se poate observa totusi de catre trecatorii infrigurati, aburul cafelei de calitate medie...In jurul meu sunt aproximativ 10-15 mese rotunde din lemn maroniu, inconjurate de niste mini fotolii de culoarea visinei stricate si pline de viermi.
La fiecare masa sunt in medie 4-6 persoanaje fericite in nefericirea lor inconstienta.Fiecare aduce in conversatie fel si fel de subiecte de actualitate.Pentru ei.
Deasupra barului ruleaza nonsalant informatii despre bursa de valori.De-a dreptul vulgar, avand in vedere tipologia personajelor prezente aici.
Din colt in colt rasare cate o masa la care stau 2-3 crai pusi pe agatat.Zic din colt in colt, pentru ca este locul strategic pentru a putea scana toata cafeneaua, mai ales cand esti in cautari.Geluiti, ferchezuiti, cu cheile de la masina pe masa, sorb suav dintr-o ceasca de cafea, alaturi de care se afla mai mereu un pahar de apa plata sau unul de Cola. Doar ca numarul de domnisoare care sa fie pe placul lor si dornice de agatamente este invers proportional cu numarul de cafele baute de ei in asteptarea lor.
Urmeaza apoi mesele mixte, de obicei cat mai in centrul cafenelei.La aceste mese exista macar o persoana de sex masculin singur si aflat in cautari.Sau poate doi, maxim trei, care nu au fost suficient de "norocosi" sa-si gaseasca o pereche. Cei insotiti se umfla in pene de fiecare data cand consoarta lor e pe aceeasi lungime de unda cu ei, si se apleaca lasciv peste paharul de cocktail mult visat dar prost preparat, sa le intinda rujul de proasta calitate pe figura lor mandra.Restul masculilor neinhamati inca incep sa se schimonoseasca din cauza frustrarii pe care si-o ascund in spatele unor glume rasuflate de genul "luati-va ma o camera"...sau poate poate ii faceti pofta domnisoarei de la masa vecina si mai am si eu o sansa, as adauga eu.
Si asa ajungem la masa vecina, nici prea in centru nici prea in colt...pe principiul daca stau, zice ca-s curva...mai bine ma impiedic, unde se afla acele fete cu pretentii.Cu pretentii de domnisoare culte, inteligente si carismatice, ca stiu si ele ca nu-s chiar frumoase.Ce mai...aproape perfecte dar cu un ghinion chior la barbati.Barbatii sunt niste porci, of!Sunt atat de dezamagite de sexul masculin, incat le urasc pe cele de la masa lor care fac execeptie si care si-au gasit pe unul numai lapte si miere, despre care vorbesc intr-una, dar care la urmatoare intalnire vor fi si ele dezamagite.Atat de dezamagite incat saliveaza practic la auzul unor cuvinte ce ruleaza deja de mult prea mult timp in mintea lor bolnava de durere.Cuvinte mincinoase dar frumoase.Dar ce mai conteaza veridicitatea lor atata timp cat e "stapana" pe ele fie si macar pana o sa ajunga la concluzia ca erau rostite tot de un porc.
De obicei cat mai aproape de bar se afla masa celor 3.Barbati.Ce nu mai sunt de mult in floarea varstei.Si care sunt constienti de acest lucru ce ii apasa zilnic.Tocmai de aceea incearca, nu sa ascunda acest lucru, pentru ca stiu ca n-o pot face, ci sa iasa in evidenta prin tinuta eleganta, ceasul de firma, tona de parfum si atitudinea sfidatoare de tipul "nu sunt batran, sunt copt".Discuta in contradictoriu pe tot feul de teme cu nota importanta si pe un ton grav.Dar trag cu ochiul la orice tipa care trece prin dreptul campului lor vizual.

Iar in cele din urma, fara o localizare fizica exacta, cred ca nici macar temporala, este o masa de 4 persoane, masa la care ravnesc toti.
Pe masa se afla un pahar, un pachet de tigari si o bricheta.
Pe unul din scaune se afla un palton negru.
Pe cel de langa el, o geanta neagra.
Iar pe un altul o blonda cu ruj rosu.Cu degete lungi si unghii rosii.Degete ce tin un pix rosu.Ce scrie intr-o agenda rosie.Jucandu-si rolul de fin observator.

joi, 31 decembrie 2009

File din povestea ei

Era doar un toc de hartie...transformat brusc in file dintr-o carte...o carte mai mult sau mai putin buna decat restul.Acele file ce nu se aseamana cu restul.Acele file fine, albe si aproape transparente.Acele file pe care ti-e proape teama sa le intorci, de frica sa nu se rupa, dar pe care totusi nu te poti abtine sa le atingi, sa le intorci pe-o parte si pe alta si sa te asiguri ca sunt la fel pe ambele parti.
Cu timpul au inceput sa rasara, pe-o parte si pe alta, zeci de cuvinte. Cuvinte atat de diferite intre ele. Cuvinte scrise cu cerneala sau cu pixul...cuvinte scrise cu albastru sau cu roz...cuvinte mai mari sau mai mici...cuvinte mari dar mici, sau cuvinte mici dar mari...cuvinte scrise intr-un colt sau chiar in mijloc, la vedere.Cuvinte scrise de tine, de mine sau de oricine.Cuvinte scrise cu un rost sau din pura inconstienta.
Apoi cuvintele au inceput sa se grupeze in propozitii sau fraze, sa aiba ma mai mult sau mai putin sens. Apoi au inceput spuna o poveste. Poveste ce n-a mai fost scrisa vreodata. Sa impresioneze sau sa lase rece pe oricine ajunge sa o citeasca.
Si fiecare este o alta carte.
Poate asta este cartea mea, povestea mea scrisa pe filele mele prea transparente.
Poate doar o carte ce te-a facut sa razi.Poate doar o carte ce te-a ingrozit.Poate doar o carte ce ti-a fost recomandata.Poate doar o carte ce nu parea a fi o carte.
Poate doar o carte pe care vrei sa o pastrezi in biblioteca ta de acasa, sa o poti reciti oricand ai chef.

Poate ar trebui sa ma dau jos din biblioteca si sa ma pregatesc de Revelion.

marți, 29 decembrie 2009

Din ciclul teorii fumate...

Imi zicea cineva aseara, ca daca nu m-ar cunoaste mai bine, ar crede ca sunt indragostita.Indragostita auzi si tu.Adica? Nici macar nu eram "face2 face", sa-l pot intreba ce anume pe fata mea dicteaza asta in mintea celor din jur.Am fata de retard in ultima faza?Ca din cate stiu eu, asta se intampla cand te indragostesti.
Poate pana ieri scriai disertatii, sau macar o teza despre fisiunea nucleara, dar crede-ma dupa indragosteala, devii retardat.Cred ca piticul ala invizibil, vinovat de mucii din nas, de sosetele aruncate prin casa si de pungile cu gunoi lasate in fata usii, acelasi pitic iti amputeaza imaginar jumatate din creier, devenind o persoana cu dizabilitati (doar nu mai ai juma' de creier).Nu, nu esti schiop, ciung, nuuuu...tu esti indragostit.
Devenit un om cu dizabilitati, ajungi sa ti se citeasca pe fata.Atunci cand n-ai unde parca (doar un exemplu) si ti se ofera un loc, sa fii sigur ca este locul pentru persoane cu dizabilitati.Paznicul te-a citit cum stateai tu asa, cu fata tampa plina de zambet nonsalant:
E clar, e indragostit saracuuuuu, hai sa-i dam locul pentru persoane cu dizabilitati.Pai da' mai e unu' cu dizabilitati, de data asta reale, ce facem?Lasa-l p-ala...asta-i in faza avansata, mai are un pic.
Apoi apropiatii...toti o sa stie ce "necaz" a dat peste tine.Si o sa-ti dai seama ca nu va mai vedeti atat de des, poate nici nu-ti erau cu totii prieteni.Normal ca nu va mai vedeti atat de des, tu nu mai poti tine pasul cu ei.Ei sunt intregi, tie iti lipseste juma' de creier.Normal ca nu mai poti sa joci fotbal ca atunci cand nu erai...indragostit(sau esti schiop?)Normal ca nu mai iesi in club, ca nu mai ai cum sa tii paharul intr-o mana si tigara in alta ca doar esti...indragostit (sau esti ciung?)Normal ca prietenii tai o sa iasa fara tine la bere/cico/cafea, dupa caz, pentru ca nu o sa poti tine pasul cu discutiile...din cauza balelor ce-ti curg pe obraz...si nu prea are nimeni chef sa stea cu batista langa tine sa te stearga si sa-ti ridice capul din 5 in 5 minute.
Si te-ai astepta ca in ultimul stadiu...acela cu balele, remember?...te-ai astepta ca acolo, cu o batista alba sa fie tocmai persoana care te-a adus in halul asta.Si este acolo.Doar ca este in usa si flutura batista alba a retragere...si ramai singur.Tu si bucata aia de creier care nu te prea mai incalzeste cu nimic.Si nici macar sa-ti plangi de mila nu mai esti in stare...
Dar e ok, pentru ca odata indepartata cauza, creierul incepe sa se regenereze.Nu stiu cum, dar se poate.Si intr-o buna zi esti ca nou...nici macar nu-ti dai seama...realizezi doar atunci cand stai la o bere cu prietenii si faci caterinca de cei de la masa de langa.Se cearta care sa-l stearga pe amicul lor la gura.
Inca n-am observat nicunul din semnele de mai sus.Deci cred ca faptul ca am uitat sa iau tigari, samantana si suc, si, drept urmare am fost nevoita sa cobor de 3 ori consecutiv la magazin, se datoreaza doar faptului ca n-am dormit.Pana la urma nici in lumea noastra, a celor care inca au creierul intreg si pot avea diverse actvitati, nu e atat de usor precum pare, asa ca...iubiti-va mult, ca sa citez un clasic in viata.
 

PhotoBlog